Un caz fundamental de asemănare
Soldatul Hiroo Onoda şi un Tsinandali din Kakheti
Într-o duminică ceţoasă de ianuarie 2026, lipsit de chef de muncă (normal!), am luat la puricat nişte mostre de vin primite exact acum 2 ani, care zăceau într-o debara (la răcoare, ce-i drept) şi pe care nu le-am deschis până acum, fiindcă nimeni „nu a ţipat” după ele. Printre relicve, un vin alb sec georgian, originar din regiunea Kakheti, de la un producător cu un nume bizar: Schuchmann Wines.
Vinul provine din apelaţia Tsinandali, este un cupaj din soiurile locale albe Rkatsiteli şi Mtsvane, iar anul de recoltă e 2021. Chiar dacă producătorul are un nume cu rezonanţă (cumva) germanică, enologul e georgian get-beget: Giorgi Dakishvili.
Două lucruri m-au uimit la acest vin: în primul rând, ca de fiecare dată când încerc să citesc denumiri în limba georgiană, mi se îmbârligă limba printre dinţi, fără ca să fi băut nici măcar o singură picătură de alcool. E o criză de vocale, ceva de speriat, în limba georgiană şi, în acelaşi timp, o inflaţie teribilă de consoane. Este o veritabilă provocare să le pronunţi toponimele şi denumirile de soi. Simpatic, dar şi puţin enervant.
În al doilea rând, e absolut fabulos cât de bine s-a păstrat acest vin alb sec, care are (aproape) 5 ani de la momentul recoltei şi care, sunt convins, n-a fost neapărat gândit pentru învechire. Vinul a rezistat în sticlă cu stoicism, precum Hiroo Onoda – soldatul japonez care nu a aflat (şi când a aflat n-a vrut să creadă) că cel de-al doilea război mondial s-a sfârşit şi a continuat, încă 29 de ani, împreună alţi cu 3 camarazi, un război de gherilă în jungla insulei Lubang din Filipine.
Nu ştiu cât ar mai fi rezistat în sticlă acest Tsinandali 2021 de la Schuchmann Wines, dar, după toate aparenţele, ar mai fi avut câţiva anişori buni de viaţă, dacă nu ar fi fost „ucis la datorie” chiar azi.
La momentul vorbirii, în afară de o tentă (foarte vag) gălbuie, vinul arată „aproape ca nou”. Are un nas sofisticat, cu flori de iasomie, soc şi coajă de portocală rasă. Textura este onctuoasă, vinul are încă suficientă aciditate cât să-l facă jucăuş, iar alcoolul (13,5%) este impecabil integrat în corpul mai degrabă „păturos”. Gustul este un veritabil festival de fructe galbene confiate (mere, piersici şi caise) dar şi de citrice discret amărui (grapefruit, lime, pomelo). Toată povestea se încheie în fanfară, cu un postgust extrem de lung şi proaspăt, asezonat cu senzaţii amărui saline.
Singura problemă pe care am identificat-o la acest vin e aceea că, fără să-mi dau seama, am cam epuizat singura sticlă existentă în stoc, iar numele importatorului nu mi-l mai amintesc nici sub tortură. În schimb, vinul primeşte de la mine 88/100 puncte şi o frumoasă reverenţă.
